
Nu intru în teorie despre acest aspect de dezvoltare personală ci mai degrabă frumusețea descrierii acestei acțiuni vine din experiență, trăiri și emoții.
Daca nu vă place dezvoltare personală , gândiți-vă la evoluție, autodepășire, schimbare .
Crescută după principiul” Ai carte ai parte ” am știut că trebuie să învăț și să îmi termin studiile .Știam că trebuie să muncesc pentru a mă putea întreține.
Zis și făcut…Am căutat mereu un mediu în care spiritul meu interior să dea o petrecere că a mai adăugat câteva lucruri pe lista valorilor mele. Un mediu în care îmi doream să găsesc persoane mult mai pregătite decât mine pentru a putea învăța, pentru a mă putea dezvolta .
Am descoperit oameni minunați , cu o gândire și vibrație maximă .Am ascultat poveștilor lor de succes și am înteles că pot să îmi creez și eu una.
Atunci am început să parcurg drumul cunoașterii proprii pentru a mă putea schimba în concordanță cu imaginea pe care o aveam despre mine .Mă bucur că am avut o imagine bună și pozitivă pentru că am reușit să văd în mine valoare pentru a putea să îmi confer mie însumi valoare.
Îmi plac poveștiile ,îmi place să ascult și vreau ca sufletul și gândurile mele să se plimbe împreună .Vreau să întâlnească alte suflete și gânduri pentru a sta pe o bancă și să își împărtășească experiențele vieții.
Este o călătorie în care am pornit și vă aștept și pe voi …
O îmbrățișare cu drag și zâmbet !