Oameni și iubire

Aș începe cu mine pentru că toate relațiile mele sunt la fel de sănătoase ca și mine.

Wow…da am spus asta cu voce tare.

Cum ai putea să îi cucerești pe cei din jurul tău?

Totul începe prin tine și cu tine.Atâta timp cât nu există claritate în interiorul tău , nu poți transmite acest lucru la exterior.

Curajul, iubirea, încrederea și fericirea vin din interiorul tău, vin din nevoia ta de a exista și de a te iubi.

Dacă nu ești fericit cum poți masca asta?

Poți da ceea ce nu ai ?

Cum poți fi câștigător dacă tu nu crezi asta despre tine?

Sunt moduri în care putem să creștem interiorul, să creștem noi ca oameni și să aducem valoare în viața noastră.

Vreau să trecem prin câteva lucruri care m-au ajutat și pe mine.

1.Recunoaste-ți valoarea -de multe ori suntem puși la pământ, suferim și nu mai vrem să facem nimic.De câte ori ai trecut prin această stare?

Dar te-ai gândit că situația respectivă vine cu o lecție?

Ai încercat să vezi orice fărâmă de parte bună în acel lucru?

Unde te conduce starea respectivă de invins?

Te rog eu mult, nu uita că suntem ființe umane extraordinare care nu ne pierdem valoare pentru că am avut un eșec , o zi proastă sau că ne-a supărat cineva.

Faptul că iți asumi responsabilitatea asupra propriii tale vieți,ești deja o persoană care vrea mai mult, vrea să învețe și să rămână în picioare indiferent de circumstanțe.

2.Acceptă-ți valoarea-intr-adevăr că sunt unele lucruri care nu le putem schimba, sunt unele situații care suntem nevoiți să le acceptăm dar și în aceaste situații poți lua decizii.

Decizia de a rămâne blocat sau de a merge înainte, decizia de a accepta situația sau de a accepta că poți face ceva cu resursele puse la dispoziție.

Știai că acceptare vine din latinul Ad Capere care înseamnă a avea grijă de sine?

Deci cine ești Tu?

3.Crește-ți valoarea-acceptă-te așa cum ești.Poți să duci la performanță calitățile tale.

Simți că îți lipsește ceva? Ai posibilitatea să te dezvolți.

Eu am fost o persoană impulsivă și mă mai lupt cu acest monstruleț însă pentru că am învățat să stau de vorbă cu mine, l-am temperat și l-am facut mic mic de tot.Pot să îl controlez pentru că mi-am dezvoltat alte calități și abilități.

Cum am făcut asta?

Mi-am dat voie să mă accept așa cum sunt, să pot sta în fața oglinzii și să mă admir.

Am lucrat la încrederea în mine,la gândirea mea și la relațiile mele.

Am înțeles cât de importantă este dezvoltarea personală și investiția în propria persoană.

Am făcut aceste lucruri pentru a putea iubi oamenii, pentru a putea să îmi exprim acest sentiment minunat și să pot ajuta.

Să pot oferi ceea ce am eu,ceea ce a învățat și ceea ce mă face fericită.

Tu ce alte metode ai aplicat ?

Cum ai reușit să te dezvolti?

Cu drag,

Daniela

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s